POVESTEA CASEI SERBAN
O vorbă din bătrâni spune că nu trebuie să faci umbră degeaba pe fața Pământului. Dacă vrei să lași ceva în urmă trecând prin viață va trebui să sădești un pom, să contruiești o casă și să faci un copil.
Pomul se înalță și dă rod, casa devine adăpostul unde familia se dezvoltă armonios, locul unde copilului îi cresc aripile și de unde își va lua zborul pentru a-și găsi drumul în viață.
Se pot întampla multe în casa ta și în bătătura ei. În complexitatea vieții contemporane, putem adăuga și alte activități ce se pot desfășura ACASĂ. Acasă se nasc și cresc pasiuni. În „adăpostul primar” apar și se dezvoltă și coordonatele spirituale:
– copiii învață să deseneze, sau să cânte la un instrument,
– mama își poate dezvolta aptitudinile culinare, sau poate picta, sau poate țese un goblen,
– iar tatăl își poate exercita pasiunile într-un hobby lucrativ într-un atelier mecanic, de tâmplărie, sau ludic jucând biliard sau făcând fotografie.
Toate acestea pot reprezenta „programul de viață” al unei familii.
Dacă ar fi să parafrazez vorba bună din bătrâni aș adăuga ”la pom, casă și copil” și pasiunile.
Toate acestea, împletite, reprezintă VISUL.
În epidoadele următoare ne-am propus să ne băgăm în sufletul unei tinere familii și să vă arătăm cum li se întâmplă Manuelei, Ilincăi si lui Cristian, să viseze cu ochiii deschiși. Să vă povestim despre cum se poate țese o poveste în jurul unui VIS.
Deși sunt niște visători, pașii pe care îi fac pentru construirea căminului sunt bine ponderați, bine articulați. Există un program de viață, un plan de casă, acțiuni bine documentate pe baza unui sumar bogat de informații tehnice, pe baza acumulărilor de cunostiințe și experiente, pe baza unor bugete de bani și de timp, ce se adună toate pentru construirea unui imobil, ce va deveni un adevărat CĂMIN.
Vom vedea cât de multe detalii trebuiesc controlate pentru construirea căminului, pentru transformarea visului în realitate.
Și vom depăna împreună o Poveste din Santier.
Arh. Viorel Pleșca
