BALCONUL ÎNCHIS – NEVOIE SAU DURERE?
Cine nu știe ce înseamnă ”balcon”? Toată lumea știe. Dar oare toată lumea știe ce înseamnă un balcon închis?
Haideți să ascultăm o altă poveste a balconului.
Mi-a venit ideea să abordez acest subiect pentru că el este prezent în istoria culturii și civilizației de multă vreme.
E foarte dificil de stabilit cănd a apărut balconul în arhitectură. Încercând să identific perioada, am luat la mână diferite exemple din istoria arhitecturii. Le-am privit prin lentile diferite: istoric, stilistic, social, artistic si inspirational.
Construcțiile au două modalități distincte de comunicare cu exteriorul: ușa și fereastra.
Prin ușă, în principal, intră sau ies locatarii.
Prin fereastra intră sau ies, deopotrivă, volume de aer. Intră aerul proaspăt de afară, iese aerul viciat din interior, și odată cu acest schimb se face și un schimb de temperatură și umiditate.
Așișderea, intră în cursul zilei lumina. Pe timp de noapte sensul se schimbă. Lumina iese.
Când discutăm de lumină ne referim și la o „scăpare” spre exterior a privirii, către peisaj sau către perspectivele urbane sau rurale. Nu e mai puțin adevărat că și noaptea putem discuta de susținerea unui ax vizual, o ocheadă curioasă, iscoditoare, dinspre afară spre înăuntru.
Despre privirea spre exterior am putea discuta ca despre o extensie a locuinței, o excursie în peisaj, mergând de la gaura de acces in peșteră, fara bolovan și până la fereastra psihologică a lui Marcel Breuer.
De la acest important vector al locuirii, extensia vizuala și psihologică a spațiului de locuit, legatura cu exteriorul, până la materializare acestui concept au fost nevoie câțiva pași. Pași pe care omenirea i-a facut în două milenii.
Etapele au fost marcate de adaptarea și transformarea formelor similare generate de arhitectura diferitelor civilizații la necesităti diverse, din ce în ce mai complexe:
– Civilizația greacă cu celebrul pridvor al celor 6 cariatide de la templul Erechteion, construit pe Acropola Atenei, construit între 421-406 I.C. Probabil că s-au adresat unor nevoi functionale:
o opitimizarea circulației aerului în climatul cald, mediteraneean
o filtrarea lumini naturale, diminuarea intensității ei la interiorul clădiri,
o îmbunătățirea regimului temperaturilor, mai ales în verile toride,
toate astea îmbrăcate în rafinamentul sculptural al epocii elenistice.
– Porticul templelor romane
o Deschise si generoase, monumentale
o Pentru care au preluat și funcția politică, devenind tribuna (locul de unde tribunii se adresau poporului roman)
o Care a inspirat în evul mediu galeriile exterioare. Aceste galerii erau încorporate parterului unei clădiri, acoperite de etaj, deschise spre exterior printr-un șir de coloane ce sprijineau etajul.
o Galeriile exterioare au migrat apoi la etaj, micșorându-se un pic, sub numele de „loggia”.
– Goticul cu biforele și triforele lui, care nu s-au mărginit la ferestre. Au ieșit obraznice din perimetrul zidurilor in dantelării rafinate de citatele bizantine, ca la Palazzo Ducale din Veneția.
– Cerdacul turcesc, asimilat și pe teritoriul românesc, vizibil ca o „loggie”și la culele oltenești.
Ce ne spune etimologia cuvântului? Găsim 3 surse:
– Balcone: ețafodaj, schelă, în limba italiană
– Blacho: punte, în limba germană veche (saxona)
– Balkaneh: platformă, în limba persană.
Prin balcon se ințelege o platformă proiectata din zidul exterior al unei construcții, mărginit de un parapet sau de o balustradă. Această platformă poate fi sprijinită pe stâlpi, sau pe diferite „brațe”, în consolă. Grinzi din lemn, din metal, beton. Unele mai decorative, altele ba.
Arhitectul secolului al XIX-lea, Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc, a sugerat că designul modern al balconului derivă din ceasul medieval – un dispozitiv anti-asediu care era montat pe un zid sau un turn al castelului, palatului, al catedralei, toate ale orașului.
Asta mi-a adus aminte câteva turnuri cu ceas:
– Cel din Sighișoara, care dateaza din Secolul XIV.
– Turnul ceasului Astronomic din Praga, de la 1410.
– Turnul cu Ceas al Palamentului din Londra, primul construit la 1288.
– Turnul cu Ceas de la „Pallazo Vecchio” din Florența – 1353.
– Turnul cu Ceas sau Campanille di San Marco, Veneția – 1410.
Balconul îl regăsim în toate. Pare foarte interesantă abordarea lui Viollet-le-Duc.
Știm acum de unde vine balconul. Poate ca ar fi la fel de interesant să aflăm și unde se duce. Care este traseul lui astăzi. Și la ce ar putea conduce în viitor.
Avem și posibile clasificări ale balcoanelor:
– balcoanele literare: vezi Shakespeare în tragedia „Romeao si Julieta”
– balcoanele pictate: seria lui Picasso, și celebrele balcoane ale lui Eduard Manet, Goya si Bonnard
– balcoane religioase: Vatican, balconul papal.
– Balcoane politice: balconul de la CC al PCR, balconul Operei din Timișoara, balconul Universității din Bucuresti.
Și clasificările ar putea continua după stilurile din arhitectura sau orice alte asocieri.
Insă în orice alte clasificări ați căuta nu cred că veți găsi categoria „BALCON ÎNCHIS”
Acesta nu este un obiect. Este un proces. S-a mai subtiat in ultimii ani, dar este inca de actualitate.
Spun că este un proces pentru că este un continuu. Se fac blocuri noi, se mută oameni cu obiective de progres, cu aspirații de evolutie, de creștere a nivelului de trai, a standingului social. Și ei încă inchid balcoane.
Sunt locatari noi care nu vibreză la arhitectura ansamblului de locuit. Cărora considerentul estetic nu le spune nimic. Nu le pasă. Deși locuiesc, trăiesc acolo.
Sunt alții care ignoră regulile. Unii brut și radical. Alții cu finețe. Unii închid balcoane cu termopane. Alții folosesc niște prelate transparente, fine, cu fermoar. Nu m-ar mira să aibe și telecomandă.
La ansamblurile rezidențiale mai noi știu că există interdicții la nivel de contract, deci ferme. Fără antene „farfurii” în balcoane, și fără balcoane închise.
Unii nu sfidează legea. Nuuuu!!! Fac proiect, se duc la primărie să il autorizeze. O parte din ei chiar primesc autorizația de costruire, si…. gata. Sunt pe treabă.
Alții, la blocurile mai vechi doresc să își marească suprafața locativă, cum spunea ICRAL-ul pe vremuri. Sau suprafața utilă, cum am spune noi, arhitecții. Ei contopesc sufrageria cu balconul mititel, făcut în vremuri de restriște, cu o lățime de un metru, mărind camera cu doi, trei sau poate 4 mp. Să te ții ce creații poți vedea. E drept, doar din casă.
Cazuistica e bogată. Mai rău e ca uneori, din această dorință de cucerire de noi spații, au fost afectate și structurile de rezistență.
Sigur, sunt și alte elemente care te-ar împinge la închiderea balconului. Deși s-au mai restrâns și acestea.
S-au mai diminuat rufele puse la uscat. Progresie mare cu mașinile de spălat și cu uscătoarele pliante. Sau cu centrele de spălat rufe.
Sau mai diminuat și murăturile, dulcețurile și butoiul cu varză. Avem supermarket-uri cu de toate.
Nici scule prea multe, sau piese de schimb nu prea mai ținem în balcon. S-au cam dus Daciile. Service auto găsești pe toate drumurile, autoturismele sunt din ce în ce ai capsulate, lucrurIle au devenit foarte permisive in „auto after market”.
Bicicletele mai stau și prin parcări subterane, boxe, legate cu cheie în stative, mai ales dacă blocurile au și bodyguarzi în dotare.
A rămas praful. S-au intensificat sirenele de poliție, de smurd și de salvari. Poluarea e în creștere. Da, e firesc sa ne dorim sa ne ferim de ea.
Închiderea unui balcon pare a fi o soluție la toate aceste probleme, care, iată, nu au dispărut cu tot. Numai că soluțiile acestor probleme nu sunt închiderea balconului.
Spuneam ca BALCONUL ÎNCHIS este un proces. Pentru ca deși balcoanele au fost eliberate de dulapuri și de rafturi, azi încă se mai închid balcoane. PROCESUL CONTINUĂ!!!!
– în amplele operațiuni de reabilitare termică a fațadelor, proiectat, planificat si finantat.
– la dorința directă a locatarilor.
– cu primari sensibili la voința sau votul poporului.
– Legal și ilegal. Balconul închis are tentă politică și administrativă
Mai avem balcoane inchise și în ”patrimoniu”. Ne omoară moștenirile din cartiere.
Această REMODELARE a pornit de fapt de la modele și necesități.
Modelele le-am amintit mai sus. Necesitățile de azi sunt de un fel, cele de măine intr-un altfel. Si necesitățile sunt în schimbare. Vin la pachet cu progresul. Știu 2 apartamente în București cu balcoane cu televizor. Închise. Și cu televizor. Smart. E adevărat că în apartamentele respective mai coexistau alte trei televizoare. Fiecăruia după necesități si posibilităti. Aceste doua noțiuni ne conduc către marile contraste.
Toate acestea au lăsat mari urme în cultura popoarelor. Pentru că trebuie să știți că nu este un fenomen singularizat doar pe teritoriul României. L-am întâlnit în Rusia, Polonia, Bulgaria, Serbia. L-am văzut și în Franța, și în Italia. Nu mai spun de Brazilia sau Cuba. Un fenomen omniprezent, care a negat cumva standardele, uneori prea zgârcite. Care a negat chiar priceperea arhitecților de a înțelege toate necesitățile locatarilor. Care a confirmat inadaptabilitatea bugetelor în locuințele colective. Fenomen care pune încă un semn de întrebare asupra locuirii colective însăși.
Oamenii s-au descurcat cum au putut, cum au știut, cu ce-au avut la îndemână. Până la urmă nevoia este cel mai bun profesor, la fel cum foamea este cel mai bun bucătar.
Balconul închis a devenit o afacere pentru specialiști: proiectanții. Și deopotrivă pentru nespecialiști: locatarii. E concurenta mare. Arhitecții, dezvoltatorii trebuie să acorde mai multă atenție necesitatilor, aflate și ele în permanenta schimbare.
Atăta vreme în care nu se vor împleti atenția proiectantilor cu interesul administrației și cu bugetele dezvoltatorilor intr-o manieră echilibrată, prin care balconul să fie adaptat la gusturi și nevoi, optimizat, valorificat și acceptat așa cum a fost conceput și realizat, “BALCONUL ÎNCHIS” va rămane un proces.
Cand aceasta împletire se va întampla balconul se va deschide și va deveni un obiect. Un obiect frumos, așa cum s-a întâmplat de multe ori in istoria arhitecturii.
Arh. Viorel PLESCA
Membru OAR