CONSTRUCȚII ECOLOGICE (3)
CADRUL LEGISLATIV
Legislația europeană armonizată include un set de directive care vizează implementarea accelerată a principiilor şi normelor de dezvoltare durabilă în toate domeniile, şi cu precădere în domeniul construcțiilor, domeniu responsabil pentru circa 40% din consumurile energetice totale, atât la nivel mondial cât şi la nivelul UE. Există deci o presiune constantă exercitată asupra guvernelor în favoarea dezvoltării durabile şi seturi de măsuri ce pot face baza unor programe naționale, regionale şi locale eficiente. Directiva privind Performanța Energetică a Clădirilor (EPBD) este considerată principalul instrument legislativ care sprijină şi reglementează dezvoltarea de clădiri eficiente energetic. Cunoscută şi ca “legislația UE pentru clădiri verzi”, EPBD a fost transpusă în legislația națională prin legea 372/2005. Legea 372/2005 este în vigoare de la 1 ianuarie 2007 şi reglementează următoarele arii: 1. cadrul general al metodologiei pentru calcularea performanței energetice a clădirilor; 2. aplicarea unor cerințe minime în ceea ce priveşte performanța energetică a clădirilor noi; 3. aplicarea unor cerințe minime privind performanța energetică a clădirilor existente, care sunt în proces de renovare; 4. certificarea energetică a clădirilor; 5. inspectarea şi evaluarea boilerelor şi sistemelor de încălzire/răcire. În momentul de față, la nivel național, legea 372/2005 este încă slab implementată. Aceasta şi datorită faptului că în textul actual al legii nu sunt reglementate şi împărțite clar responsabilitățile între diferitele grupuri implicate în implementare (autorități publice, beneficiari finali, alte grupuri implicate în implementare – notari, auditori energetici). Implementarea legii şi verificarea existenței certificatelor de performanță energetică ale clădirii/afişarea lor- în cazul instituțiilor din cadrul autorităților publice locale au un impact pozitiv pentru:
Creşterea gradului de conştientizare în rândul consumatorilor finali asupra importanței
- eficienței energetice a clădirilor în care locuiesc sau pe care le închiriază/cumpără. Încurajarea dezvoltatorilor să acorde o importanță mai mare nivelului de eficiență energetic.
- în proiectele lor Reducerea consumului de energie şi a emisiilor de carbon în sectorul clădiri.
- Lipsa unor mecanisme puternice care să valorifice potențialul pe care îl poate avea Directiva pentru reducerea consumului de energie în sectorul clădiri – a fost sesizată şi la nivel European. Prin urmare Directiva privind Performanța Energetică în Clădiri este rediscutată şi se află în ultima fază de aprobare. Noile reglementări, relevante şi pentru studiul de față – includ: Toate statele membre să se asigure că toate clădirile publice noi au cel puțin un consum net de energie zero, până la 31 decembrie 2015 şi că toate clădirile noi au cel puțin un consum net de energie zero până la 31 decembrie 2018. Până la 30 iunie 2011, toate statele membre trebuie să întocmească planuri naționale de acțiune, cu măsuri de încurajare a dezvoltării construcțiilor eficiente energetic pentru a reduce barierele legale şi de piață existente; se vor dezvolta noi instrumente financiare şi fiscale pentru a încuraja îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor noi sau existente )
Proband eficienta in selectia materialelor de constructie, iata dupa noi criterii, putem defini la o scara contemporana conceptul de “constructie ecologica”. “Micul face intregul” il regasim sub forma trasabilitatii procedurilor, documentelor, si iata, a avantajelor obtinute. Suntem pregatiti sa abordam pasul urmator.
ECHIPAREA CONSTRUCTIILOR
Inca din faza de proiectare putem gandi la echipamentele ce vor utila casa. Sistemele HVAC (Heating, ventilation, and air conditioning) adica de incalzire, ventilare si aer conditionat. Si acestea sunt certificate si evaluate prin sisteme de referinta ce cuprind tehnologia disponibila, tipul de combustibil, randament, emisii poluante, viteza aerului, rata de primenire a aerului. Evident ca certificarea verde a acestora vor aduce plus valoare in constructia ecologica pe care o proiectam. Sa nu uitam ca pana si frigiderele sunt clasificate “ ecologic”.
EFICIENTA ENERGETICA
Pe langa echiparea moderna, certificata, va trebui ca gestul de conceptualizare al constructiei ecologice sa fie insotit si de o buna selectie a sistemelor de protectie, astfel incat ceea ce producem ca si sistem de incalzire sau racire sa fie bine conservat, diminuand pierderile la un maxim posibil. Aici apar in discutie si analiza tipurile de izolatii termice, dimensionarea lor, configurarea detaliilor pentru eliminarea puntilor termice. Ferestrele si usile sunt un domeniu aparte avand in vedere ca prin aceste goluri de circulare si iluminare naturala a casei se realizeaza cele mai mari transferuri termice. Nu sunt omise consumul de apa rece si apa calda menajera, sistemele de protectie termica a instalatiilor prin care circula apa si agentul termic. Propunerile din proiect sunt validate ulterior prin masuratorile realizate de auditori energetic, sintetizate intr-un raport de expertiza energetic. Ulterior va fi elaborat si certificatul energetic.
“Certificatul energetic are ca scop, pe lângă oferirea de informaţii despre performanţa energetică a clădirii şi a instalaţiilor aferente acesteia, şi îmbunătăţirea condiţiilor de igienă, şi confort termic. Un alt scop este reducerea pierderilor energetice, respectiv a combustibililor folosiţi.”
EFICIENTA IN UTILIZAREA APEI
Apa este o resursa. Vitala.
De la aplicatiile agricole sau industriale si pana la consumul casnic, am ajuns sa fim extrem de preocupati de gestionarea acesti resurse, deoarece prognozele arata ca ar putea fi o crestere de 400% in intervalul 2020-2050.
Fiecare produs rezultat dintr-un proces de fabricaţie are nevoie de apă. Unele industrii au un consum mai mare de apă decât altele. Este nevoie de 10 litri de apă pentru producerea unei foi de hârtie. Este nevoie de 91 de litri de apa pentru fabricarea a 500 de grame de plastic.
Consumul mediu de apa potabila pentru uz casnic a fost de 127,7 l/locuitor in 2010. Acesta a marcat un plus de 2,8 litri/zi, respectiv de 2,2% fata de 2009, a informat Institutul National de Statistica. Prin prisma acestei mici statistici putem observa ca preocuparile pentru o eficienta in gestionarea acestei resurse sunt importante atat pentru sectorul rezidential, cat si pentru cel agricol sau industrial. Tehnologia tine pasul cu aceste cerinte. Au fost dezvoltate sisteme de filtrare a apei. Au fost produse micro statii de epurare, pentru reciclarea si refolosirea apei.
Echiparea unei constructii cu astfel de instalatii poate pune amprenta pe un comportament “verde” al locatarilor sau utilizatorului respectivelor constructii.
EFICIENTA IN GESTIONAREA RESURSELOR
Tinand cont de multitudinea de produse si resurse ce pot concura la realziarea unei constructii si daca dorim ca acea constructie sa fie ecologica, va trebui sa analizam toate fluxurile, sa evaluam produsele si resursele pe care le avem la indemana. Evident ca nu toate sunt “ecologice”, poate ca nu toate sunt certificate in acest sens. Dar efortul in atingerea obiectivului “CONSTRUCTIE ECOLOGICA” va trebui orientat pentru maximizarea gradului de echipare cu produse si resurse certificate a fi “ecologice”
Eficienta nu se opreste insa la aceasta selectie. Eficienta “ecologica” se extinde chiar si in sens cultural. Am realizat o constructive” ecologica”. Dar oare stim cum sa traim in ea? Stim ce avem de facut cu aceasta “nava spatiala” astfel incat sa ajungem pe Marte?
OPERAREA SI MENTENANTA CONSTRUCTIILOR
Gata, am taiat pamblica si ne-am mutat in noua noastra “constructie ecologica”. In mod normal toate informatiile tehnice despre modul in care trebuie operate tehnologiile care echipeza constructia sunt cuprinse in cartea tehnica a constructiie, fiecare utilaj avand manualul sau de operare. Dar oare este suficient? Cati dintre Dvs. Au citit in totalitate manulaul de operare al telefonului mobil din dotare? Sau al camerei foto din dotare? Cati dintre Dvs. Folosesc mai mult de 15% din resusele unui calculator personal? Departe de a dori lansarea unor intrebari retrorice, dorim sa sublinem faptul ca vom avea o constructie ecologica daca vom invata sa o utilizam la parametrii sai maximi. Va trebui sa invatam acest lucru, cu manualele in mana, cu consilierea proiectantilor, cu cunoasterea standardelor locale si regionale, a legislatiei astfel inca randamentul “verde” al constructive noastre sa existe cu adevarat. Propagarea rezultatelor, comasarea acestora cu ale vecinilor care au si ei o casa ecologica, vor aduce rezultate pe plan local, regional, si intr-o perioada de timp, intr-un lung si amplu proces.
Implicarea in gestionarea conceptului “ecologic” trebuie sa fie tehnica, tehnologica, dar si culturala. Va trebui sa ne educam copiii in abordarea acesti concept si anumite tipuri de comportament. Umanitatea face pasi importanti in aceasta directie, dar va trebui sa aibe o sustinere de masa pentru ca efectele pe termen lung sa fie cele dorite.
Cred ca am demonstrat ca putem realiza o CONSTRUCTIE ECOLOGICA nu doar utilizand materialele naturale, locale: piatra, lemn, stuf, lut. Putem utiliza o varietate larga de material de constructie, de utilaje tehnologice, de produse in general. Dar pentru a avea o constructie ecologica va trebui sa o utilizam ecologic. Va trebui sa gandim si sa ne comportam ecologic.
“Ecologicul” azi are cu totul alte valente. Valente intrisec legate de Dezvoltarea Durabila.
Dezvoltarea Durabila a Planetei si a Noastra.
Arh. Viorel PLEȘCA
- BIBLIOGRAFIE
- http://www.case-ecologice.eu/produse/constructii-pe-structura-din-lemn
- https://casaecologicaintrevissirealitate.wordpress.com/2014/11/25/casa-ecologica-materiale-de-constructie/
- http://romanialibera.ro/stil-de-viata/casa-mea/foto–materiale-pentru-constructii-durabile-316363?c=q2561
- https://www.green-report.ro/foto-prototipul-unei-case-sustenabile-si-rentabile-pentru-situatii-de-criza/
- https://www.green-report.ro/eco-turnurile-solutia-la-scara-larga-pentru-problema-schimbarilor-climatice/
- https://condo.kudika.ro/articol/condo~arhitectura/11944/alegerea-materialelor-pentru-constructii-ecologice.html
- http://www.rasfoiesc.com/sanatate/alimentatie/CERTIFICAREA-ECOLOGICA-A-PRODU49.php
- http://www.capital.ro/consumul-mediu-zilnic-de-apa-potabila-pentru-uz-casnic-a-fost-de-1277-litrilocuitor-in-2010-15.html (http://www.rogbc.org/Downloads/Legislatie/Masuri-pentru-atragerea-de-investitii-in-cladiri-verzi-la-nivel-local.pdf
- https://www.igloo.ro/cladiri-verzi-certificare-leed/
- http://auditul.ro )
- (https://casaecologicaintrevissirealitate.wordpress.com/2014/11/29/tehnici-si-materiale-de-constructie-ecologice )
Add comment